zboară ochii pe aripi de dor
cutreierând lumea până la distanţa
spre care praştia
îşi tensionează lumina

simţ ciudat...
strigăt din piatra grăitoare
doar atât cât să nu înfrângă
gravitaţia însămânţării

numai clipa ieşirii din casă
se pare că a început concertul
cântărilor nesfârşite
purtând papuci de aer

îmi aşez privirile-mi blânde
pe strunele harfei mângâiate
de tălpile tale...
le culeg nectarul plutirilor
neîntinate de vreme

zboară ochii pe aripi de dor
până când porţile vieţii se închid
praştia nu mai are puterea
de a tensiona lumina...

<<<<< Vianu >>>>>
 

Like! 4